Analist în Afaceri Energetice și Orientul Mijlociu, autor de cărți, fost ministru austriac de Externe. Are și o fermă micuță. Așa se descrie Karin Kneissl, fosta șefă a diplomației austriece, care a dansat cu Vladimir Putin la propria nuntă și acum lucrează la Russia Today, conglomerat media considerat „oficios” al Kremlinului.
Kneissl, care a dansat cu Vladimir Putin la nunta sa din 2018, scrie acum articole pentru RT și a făcut chiar ea anunțul pe Twitter.
„Miercuri am scris articolul pentru RT. Acest fapt a atras comentarii în presa austriacă: apreciez interesul RT pentru analiza mea. O să mai scriu cu plăcere comentarii, așa cum fac și în cazul altor publicații. E plăcut să scrii iar în engleză și franceză, nu doar în germană”, a scris Karin Kneissl.
„Mașina este un simbol al libertății și mobilității. Covid-19 nu va schimba acest lucru – RT Business News”, își promovează Kneissl analiza din RT.
În vara lui 2018, președintele rus Vladimir Putin a fost invitat de onoare la nunta lui Karin Kneissl, care era atunci ministru de Externe. Aceasta a dansat cu liderul de la Kremlin, atrăgându-și critici aspre din partea presei austriece.
Potrivit adevărul.ro, Karin Kneissl este diplomat, jurnalist şi politician independent austriac, care a ocupat funcţia de ministru al afacerilor externe între 2017 şi 2019. Este expertă în Orientul Mijlociu şi a fost lector înainte de a-şi asuma poziţia guvernamentală la invitaţia cancelarul Sebastian Kurz. Kneissl a fost nominalizată de FPÖ ca membru tehnocrat pentru funcţia de ministru de externe al Austriei în guvernul lui Sebastian Kurz.